Confirmare de primire

Azi noapte am visat că eram în Cer împreună cu un înger care îmi servea drept ghid pentru a-mi arăta împrejurimile. Am trecut printr-o cameră mare în care lucrau mulţi îngeri. Îngerul ghid mi-a arătat prima secţiune şi a zis: “Acesta este departamentul PRIMIRI. Aici se primesc toate petiţiile exprimate prin rugăciuni”. Am privit în jur, toţi îngerii erau extrem de ocupaţi cu sortarea petiţiilor sosite din toate colţurile lumii. Am rămas impresionat. Apoi am trecut printr-un coridor şi am ajuns la al doilea departament. Atunci îngerul a spus: “Acesta este departamentul de AMBALARE ŞI LIVRARE. Aici, binecuvântările solicitate de oameni sunt procesate şi trimise celor care le-au cerut”. Am observat cât de ocupaţi erau şi aceştia. Erau mulţi îngeri şi totuşi munca era foarte grea, de a împacheta toate binecuvântările cerute, de care era nevoie pe pământ. În fine, în cel mai îndepărtat punct al coridorului, era uşa spre o cameră foarte mică. Spre surpriza mea acolo era un singur înger şi nu prea avea mai nimic de făcut. “Acesta este departamentul CONFIRMĂRI DE PRIMIRE” – mi-a spus îngerul. „Şi cum se face că e atât de puţin de lucru aici?” – am întrebat. “E foarte trist”, a suspinat îngerul. “Dar oamenii, imediat ce primesc binecuvântările cerute uită să mai trimită confirmarea de primire. Foarte puţini fac asta.” “Şi cum se trimite confirmarea de primire a unei binecuvântări”? – l-am întrebat pe înger. “Foarte simplu”, mi-a răspuns. “Trebuie doar să spui: Mulţumesc, Doamne”. Şi l-am mai întrebat pe înger: „Dar care anume trebuie confirmate?” „Dacă ai mâncare în frigider, haine cu care să te îmbraci, un acoperiş deasupra capului şi un loc unde să dormi, eşti mai bogat decât 75 % din oamenii din această lume. Dacă ai bani în bancă, în portmoneu, monede răzleţe prin buzunar, reprezinţi 8 % din bogăţia lumii. Iar dacă ai propriul tău calculator şi pe el citeşti acest mesaj eşti printre cei 1 % din lume care au această şansă. Mai mult, dacă azi dimineaţă te-ai trezit mai mult sănătos decât bolnav, eşti mult mai binecuvântat decât mulţi oameni care nu ştiu dacă vor supravieţui acestei zile. Dacă nu ai trăit frica războiului, singurătatea închisorii, teroarea torturii sau durerea de a muri de foame, eşti mai presus decât 700 milioane de persoane din această lume. Dacă poţi merge la biserică fără teamă de persecuţie, arest, tortură şi moarte, eşti de invidiat şi eşti mai binecuvântat decât 3 miliarde de oameni din lume. Dacă părinţii tăi trăiesc şi încă sunt căsătoriţi, eşti un caz rar. Dacă poţi să ţii capul sus şi să surâzi, nu eşti normal, ci eşti unic şi te ridici deasupra celor în îndoială şi deznădejde” “Şi acum ce să fac? De unde să încep?” În atenţia: Departamentului de Confirmări de Primire…. MULŢUMESC DOAMNE!

Să ai o zi binecuvântată, în care să-ţi numeri motivele pentru care eşti binecuvântat!

Anunțuri

Răul există?

Intr-o zi un profesor universitar s-a decis sa-si infrunte studentii. Asa ca i-a intrebat daca Dumnezeu a creat tot ce exista.
Un student curajos a raspuns ca da.
“Chiar tot”, a intrebat profesorul?
“Da, tot”, a raspuns studentul.
“Atunci Dumnezeu a creat si raul. Pentru ca raul exista”, a replicat profesorul.
La acest argument studentul nu a mai stiut ce sa zica si a ramas tacut.
Profesorul era satisfacut de ocazia de a demonstra inca o data ca, credinta este doar un mit.
Deodata un alt student a ridicat mana si a spus:
“Pot sa va adresez o intrebare, domnule profesor?”
“Bineinteles”, a venit imediat raspunsul
“Frigul exista?”
“Bineinteles!” A raspuns profesorul. “Nu ti-a fost niciodata frig?”
“De fapt, domule profesor ma simt nevoit sa va contrazic: frigul nu exista. Stiinta fizicii ne spune ca frigul este absenta caldurii. Un obiect poate fi studiat doar daca acesta emite caldura deoarece doar caldura obiectului transmite energie care apoi poate fi masurata. Fara caldura, obiectul este inert, incapabil sa transmita semnale. Frigul nu exista. Oamenii au creat termenul de frig pentru a exprima lipsa caldurii”.
Studentul continua cu o alta intrebare:
“Dar intunericul?”
”Exista”, vine raspunsul profesorului.
“Din nou gresit, domnule profesor. Intunericul este lipsa luminii. Putem studia lumina si stralucirea, dar nu si intunericul. Prisma lui Nichols ne arata variatia diferitelor culori si modalitatea in care acestea pot reflecta lumina in functie de lungimea de unda. Intunericul este termenul creat de noi pentru a explica lipsa luminii”
In final studentul intreba:
“Si raul, domnule profesor, raul exista?”
“Da!”
“Dumnezeu nu a creat raul. Raul este absenta lui Dumnezeu in inimile oamenilor, este absenta dragostei, omenei si credintei. Dragostea si credinta sunt ca lumina si caldura. Ele exista. Absenta lor da nastere raului”
Acum era randul profesorului sa taca.

Numele studentului era: ALBERT EINSTEIN.

Morala: Nu te grabi cu concluziile, mai ales daca nu esti in stare sa ti le sustii argumentat. Graba de a oferi un raspuns nu inseamna ca automat ai avea si dreptate.

Trimite si altora acest link,dacă ti-a placut povestea:
https://giulia21.wordpress.com/2009/09/08/raul-exista/

Sa aveti o zi minunata!

O femeie puternică

 O femeie manager in cariera, momentan la Paris cu serviciul, primeste o scrisoare de la logodnicul ei care locuieste in o alta tara.

In scrisoare erau urmatoarele cuvinte:

Draga Claudia, nu mai pot sa continui relatia nostra. Distanta care ne desparte e prea mare.

Sint nevoit sa admit ca te-am inselat de 10 ori de cind ai plecat si cred ca nici tu nici eu nu meritam  acest lucru. Imi pare rau.  Te rog sa-mi trimiti inapoi toate pozele pe care ti le-am dat.
Cu drag, Robert

Femeia, foarte ranita, ceru la toate colegele ei de la servici sa-i dea cite o poza de-a logodnicilor, prietenilor, unchilor, verilor, fratilor lor, etc..

Puse pozele daruite de la prietenele sale impreuna cu poza lui Robert.

La sfirsit erau 57 poze in plic si un bilet pe care scria:

Robert, scuza-ma, dar nu reusesc sa-mi aduc aminte cine naiba esti. Cauta-ti poza in pachetul pe care ti l-am trimis si da-mi-le inapoi pe celelalte.

Morala: desi complet la pamant trebuie sa stii sa-l iei din plin pe dusman!!!

Trebuie link-ul de mai jos doar la femei si vei avea succes!!!

Fii puternica atunci cand te doare mai rau!

Trimite link-ul mai departe:

 https://giulia21.wordpress.com/2009/09/02/o-femeie-puternica/

O poveste lol =))

A fost odata ca niciodata cu mult timp in urma, un rege care traia intr-un palat magic. Regele locuia in palat impreuna cu frumoasa sa fiica, printesa Crystal. Dar exista o problema, tot ce atingea printesa Crystal se topea, indiferent daca era metal, lemn, plastic, totul se topea in mana ei. Din aceasta cauza toata lumea se temea de printesa. Nimeni nu indraznea sa o ceara de nevasta. Reele era disperat. Ce putea el sa faca ca sa-si ajute fiica? El si-a consultat vrajitorii si amgicienii. Un vrajitor i-a sugerat: “Daca fiica ta va atinge un singur lucru care nu se topeste, atunci ea va fi salvata!” Regele auzind acest lucru s-a bucurat foarte mult. În urmatoarea zi el a organizat un concurs. Primul om care aduce un obiect care sa nu se topeasca în mana printesei o va lua de nevasta si va obtine si regatul. Trei printi tineri s-au prezentat la concurs. Primul print a adus un aliaj foarte tare de titan. Dar Imediat ce printesa l-a atins, acesta s-a topit. Printesa s-a suparat nespus. Al doilea print a venit cu un diamant, dar destinul s-a repetat. Printesa era dezamagita. S-a apropiat si al treilea. Acesta i-a spus printesei sa-i bage mana in pantaloni si sa atinga ce avea acolo. Printesa a facut exact cum i s-a spus, si brusc a rosit. Ea a simtit ceva foarte tare… tinea ceva în mana… care nu se topea deloc!!! Regele s-a bucurat nespus. Toata lumea din regat era fericita. Al treilea print s-a casatorit cu printesa si au trait fericiti pana la adanci batraneti. Intrebare: Ce anume ava al treilea print in pantaloni? gandeste-te si pe urma uita-te mai jos… .

–-

–-

––

–-

–-

–-

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .m-m Raspuns: Bomboanele M&M, bineinteles, ele se topesc mereu in gura, nu in mana.: ))) Trimite mai departe povestea:

https://giulia21.wordpress.com/2009/08/11/o-poveste-lol/

Femeie mincinoasa

O croitoreasa cosea intr-o dupa-amiaza pe malul raului.
La un moment dat ii cazu degetarul in apa.

Femeia incepu sa planga atat de tare, incat aparu Dumnezeu si o intreba:
“De ce plangi, copila mea?“
Femeia ii povesti ca si-a scapat degetarul in rau si ca are mare nevoie de el, pentru lucrul ei, prin care isi ajuta barbatul sa intretina familia lor saraca.

Dumnezeu baga mana in apa si scoase un degetar de aur batut cu rubine.
„Acesta este degetarul tau?“
„Nu“ raspunse femeia.
Dumnezeu cauta din nou in rau si scoase un degetar din aur batut cu smaralde.
„Dar acesta, e degetarul tau?“
„Nu“, raspunse femeia.
In sfarsit scoase din apa un degetar de piele.
„Acesta e degetarul meu!“ spuse femeia bucuroasa.
Vazand cat de cinstita e femeia, Dumnezeu i le darui pe toate trei. Femeia pleca fericita acasa.

Peste cativa ani femeia se plimba cu sotul ei pe malul raului.
Barbatul aluneca, cazu in apa si disparu in valuri.
Femeia incepu sa planga atat de tare incat Dumnezeu o auzi din nou si veni sa o intrebe ce necaz are:„O, Doamne, sotul meu a cazut in rau“, spuse femeia plangand.
Domnul se scufunda in valuri si iesi apoi la mal cu George Clooney.
„El este sotul tau?“
„Da“ raspunse femeia.

Dumnezeu se umplu de manie:
„Ai mintit ! Acesta nu este sotul tau !“,
Femeia raspunse:
„Doamne, te rog sa ma ierti dar si sa ma intelegi“

“Daca as fi spus NU la George Clooney, l-ai fi scos apoi pe Brad Pitt.
Daca as fi spus NU, din nou, l-ai fi adus apoi pe sotul meu.
Si daca la el as fi raspuns DA, mi i-ai fi dat pe toti trei.
Stii Doamne, eu nu mai simt ca la 20 de ani, n-as putea sa port de grija la trei barbati.
Doar DIN ACEST MOTIV am raspuns DA la George Clooney.“

Dumnezeu impresionat, ii spuse femeii ca poate sa-l pastreze pe George Clooney.

MORALA: Cand o femeie minte, o face din cele mai bune si onorabile motive, si in interesul tuturor
Cel putin aceasta este versiunea noastra, pe care o sustinem.
Semnat: noi, femeile

Trimite morala asta mai departe:

https://giulia21.wordpress.com/2009/08/11/femeie-mincinoasa/