Maia Morgenstern într-o reclamă cutremurătoare

Nici nu prea știu ce să zic despre reclama asta, în afara faptului că mi-a făcut pielea de găină. Mai mult

Femeia

Femeile au puteri care îi uimesc pe bărbaţi….. Îndură greutăţi şi cară poveri, Dar îşi păstrează fericirea, dragostea şi bucuria. Zâmbesc atunci când ar vrea să ţipe. Cântă atunci când ar vrea să plângă. Plâng atunci când sunt fericite şi râd când sunt nervoase. Se luptă pentru lucrurile în care cred. Se ridică împotriva nedreptăţii. Nu acceptă „nu” drept răspuns atunci când cred că există o soluţie mai bună. Suportă lipsuri pentru ca familia lor să aibă de toate. Merg la doctor cu un prieten speriat. Iubesc necondiţionat. Plâng atunci când copiii lor au succes şi se bucură atunci când prietenii primesc premii. Sunt fericite când aud despre o naştere sau o nuntă. Li se frânge inima când le moare un prieten. Jelesc la pierderea unui membru al familiei, totuşi sunt puternice atunci când cred că nu le-a mai rămas deloc putere. Ele ştiu că o îmbrăţişare şi un sărut pot vindeca o inimă rănită. femeile sunt de toate mărimile, formele şi culorile. Conduc, zboară, merg pe jos, aleargă sau îţi trimit e-mailuri ca să-ţi arate cât de mult le pasă de tine. Inima unei femei este ceea ce ţine lumea în mişcare. Ele aduc bucurie, speranţă şi dragoste. Ele au milă şi idei. Ele oferă sprijin moral familiei şi prietenilor. Femeile au lucruri vitale de spus şi totul de oferit.

 

TOTUŞI, DACĂ EXISTĂ UN DEFECT AL FEMEILOR , ACESTA ESTE CĂ ELE ÎŞI UITĂ VALOAREA .

Poveste de viata…

         Povestea urmatoare este despre doi barbati grav bolnavi, imobilizati la pat, impartind aceeasi camera de spital. Unuia dintre ei i se permitea sa stea asezat in fiecare zi cate o ora pentru a facilita drenarea fluidului din plamani. Patul sau era pozitionat in dreptul singurei ferestre din camera. Celalalt barbat era imobilizat in pozitie culcata si ii era inaccesibila ipotetica priveliste pe care o oferea unica fereastra. Cei doi nu aveau altceva de facut decat sa stea de vorba. Si vorbeau la nesfarsit: despre sotiile lor, despre carierele lor, despre serviciul militar si despre locurile in care isi petreceau vacantele. In fiecare dupa-amiaza, cel caruia i se permitea sa stea asezat, ii descria celuilalt ceea ce vedea afara. Omul care nu putea privi pe fereastra ajunsese sa traiasca pentru ora aceea din zi cand i se descria in amanuntime ce se intampla in afara spitalului. Perspectiva sa se largea si capata substanta datorita acestei descrieri. Fereastra pare-se ca dadea spre un parc cu un minunat lac. O multime de rate salbatice si lebede isi gasisera camin in acel lac iar copiii se jucau lansand in apa barci in miniatura. Indragostitii se plimbau imbratisati admirand florile in toate culorile curcubeului ce crestea din belsug in parc.Copaci seculari margineau aleile iar pe cer se profilau cladirile orasului ce se vedeau in departare. Omul de la fereastra povestea cu voce domoala si cu detalii minutios alese tot ce parcul ii dezvaluia. Celalalt se lasa purtat de povestire inchizand ochii si imaginandu-si toate scenele. Intr-o dupa-aminaza calduta omul de la fereastra povesti despre parada care tocmai trecea prin parc. Desi bolnavul imobilizat nu putea auzi muzica, reusea sa isi imagineze clovnii, carele alegorice, caii impodobiti si masinile decorate de sarbatoare. Zilele treceau iar omul ce nu putea privi pe fereastra incepu sa fie invidios pe sansa celuilalt. Aprecia efortul celui de la fereastra de a-i descrie in detaliu ce se intampla afara, dar si-ar fi dorit sa fie el cel care putea admira privelistea. Incepuse sa isi antipatizeze colegul de camera si, in cele din urma, ajunsese sa-si doreasca cu disperare sa fie el asezat in locul aceluia. Intr-o dimineata, infirmiera ce ii avea in grija constata ca bolnavul de la fereastra murise linistit in somn. Cu tristete, cheama asistentii sa ia trupul neinsufletit. Curand dupa aceea, bolnavul ce tanjea dupa patul de langa geam intreba daca nu poate fi mutat in locul pe care si-l dorise atat. Infirmiera il transfera imediat si se asigura ca sta confortabil apoi il lasa singur. Incet si cu mare greutate bolnavul nostru reusi sa se propteasca intr-un cot si sa incerce sa arunce o prima privire afara. In sfarsit se putea bucura nemijlocit de privelistea de afara! Se cazni sa se intoarca si privi pe fereastra. In locul parcului nu era decat un zid gol! Suna infirmiera si o intreba: „Cum se face ca omul acela, colegul meu de camera, vedea un parc si un lac si imi descria totul atat de fidel? Cum putea sa imi spuna despre frumusete si dragoste cand, de fapt, el nu putea vedea decat un zid vechi din caramida?”. Sora ii raspunse surprinsa: „Vai! Nu stiai ca bietul tau coleg de camera era orb? Nu putea vedea nici macar zidul daramite altceva”. Apoi adauga trista: „Poate voia doar sa te incurajeze”.

         Ai auzit o poveste mai emotionanta decat asta? Ai simtit vreodata ceva asemanator sentimentelor pe care aceasta povestire le invoca? Daca traiesti fiind preocupat obsesiv de ceea ce au altii si tu nu ai, cu siguranta vei rata bucuria de a primi ceea ce altii incearca sa iti daruiasca. Asa ca e mai bine sa lupti pentru ceea ce-ti doresti tu si sa nu mai tii cont de ceea ce zic cei din jur. Ai simtit vreodata invidie crunta fata de o persoana careia ai fi vrut sa ii iei locul? Ai fost vreodata dezamagit – poate ceva care ai crezut ca va fi minunat, s-a dovedit ulterior a fi mult mai putin de atat? Ai primit vreodata incurajari fara rezerve si nu ai apreciat la acel moment importanta lor?

De retinut

Un profesor de filozofie, cand a inceput ora fara sa spuna un cuvant, a luat un borcan mare si a inceput sa-l umple cu pietre cu diametrul de aproximativ 5 cm. Apoi i-a intrebat pe studenti daca borcanul este

plin! Au fost cu totii de acord ca este plin! Apoi a luat o cutie cu

pietricele si le-a turnat in borcan, scuturandu-l usor. Desigur ca acestea s-au rostogolit printre pietrele mari si au umplut spatiile ramase libere.

Apoi i-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin! Au fost din nou de

Acord ca este plin! Si au ras. Apoi a luat o cutie cu nisip si l-a turnat

in borcan, scuturandu-l usor. Desigur nisipul a umplut spatiul ramas

liber. Acum, spuse profesorul, vreau sa recunoasteti ca aceasta este viatza voastra. Pietrele mari sunt lucrurile importante: familia, partenerul,sanatatea si copiii vostrii, lucruri care, chiar daca totul este pierdut, si numai ele au ramas, viatza voastra tot ar fi

completa.

Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteaza: slujba, casa si

masina.

Nisipul reprezinta lucrurile mici care completeaza restul. Daca

puneti in borcan mai intai nisipul, nu mai ramane loc pentru pietrele mari si pentru pietricele. La fel se desfasoara si viatza voastra, daca va consumati timpul si energia cu lucrurile mici, nu veti avea niciodata spatiu pentru lucrurile importante. Fiti atenti la lucrurile care sunt esentiale pentru fericirea voastra. Jucati-va cu copiii vostrii, faceti-va timp pentru controale medicale, duceti-va partenerul la dans. Va ramane mereu destul  timp sa mergeti la servici, sa faceti curat in casa, sa dati o petrecere sau sa duceti gunoiul. Aveti grija de pietrele mari in primul rand, de lucrurile care intr-adevar conteaza. Stabiliti-va prioritatile, restul este doar nisip.

 

Interviu cu Dumnezeu (Octavian Paler)

„- Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci…zise Dumnezeu.
– Daca ai timp…i-am raspuns. Dumnezeu a zambit.
– Timpul meu este eternitatea…Ce intrebari ai vrea sa-mi pui?
– Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a raspuns:
– Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca, iar apoi tanjesc sa fie copii; ca isi pierd sanatatea pentru a face bani, iar apoi isi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea.
– Faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.

Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp…

Apoi am intrebat:
– Ca parinte, care ar fi cateva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le invete copiii tai?

– Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece;
– Sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin;
– Sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar, pur si simplu inca nu stiu sa-si exprime sentimentele;
– Sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit;
– Sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca, de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei insisi.

– Multumesc pentru timpul acordat, am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie?

Dumnezeu m-a privit zambind si a spus:
– Doar faptul ca sunt aici, intotdeauna.”