Marilyn Monroe:„Strălucirea poate fi fabricată”


Într-o noapte de 4 spre 5 august, 1962, murea o actriţă care n-are nevoie de nicio prezentare: Marilyn Monroe. În ultimul său interviu, spunea că „adevărata frumuseţe şi feminitatea nu pot fi create artificial şi n-au vârstă”.

La 20 de ani de la moartea suspectă a lui Marilyn Monroe , la presiunea publicului, încă se mai făceau anchete cu privire la stabilirea concretă a morţii, pentru că nimeni nu credea că s-ar fi sinucis în urma unei supradoze cu somnifere, aşa cum se lansase zvonul oficial. La 30 de ani se mai scriau şi se publicau cărţi, iar fiecare autor care stătuse în preajma divei avea varianta proprie privind ultimele luni, zile sau ore din viaţa celebrei actriţe de la Hollywood.

Un lucru e cert, de fiecare dată, orice anchetă nu destrăma conspiraţia tăcerii. În urma rapoartelor asupra morţii actriţei, au fost demişi procurori, judecători (fuseseră pierdute probe, distruse documente). Jurnalişti aprigi, puşi pe treabă să afle adevărul, fuseseră demişi în urma publicării vreunui articol care ar fi dezvăluit ceva. Orice dovadă nouă însemna redeschiderea procesului. Totul se reducea la afirmaţia că nu există dovezi că ar fi avut loc o crimă. Dosarul anchetei finale n-a fost publicat. Procesele se încheiau din lipsă de probe concrete. Se întâmpla în America, nu în România.

Scenariul morţii, bazat pe povestea vieţii

Un scriitor şi o detectivă lucrează sub acoperire pe platourile de la Hollywood. Îşi unesc forţele, se documentează tenace, scriu şi publică împreună o carte. Scena morţii e cam aşa: două mâni criminale aplică pe nasul şi gura actriţei o bucată de pânză muiată în cloroform. Doi mascaţi o dezbracă în pielea goală şi o întind pe podea. I se introduce în anus, cu intermediul unei seringi cu ac uns cu vaselină, ca să nu lase urme, o soluţie concentrată de cloral hidrat şi Nembutal, apoi lichidul otrăvitor ajunge în colon.

Era somniferul pe care actriţa îl înghiţea în nopţile de insomnie şi deznădejde, retrasă în singurătatea ei păguboasă. Se descrie cu lux de amănunte alibiul fraţilor Kennedy şi faptul că ar fi fost ucisă pentru că ştia prea multe despre aceştia. (Adela Gregory şi Millo Speriglo – „Povestea vieţii şi misterioasa moarte a celebrei actriţe”)

Donald Spoto adună informaţii şi multe detalii din viaţa actriţei, publică o biografie. Scena morţii are protagonişti doi complici banali, menajera care i-a făcut clisma cu substanţele amintite şi psihologul care i-a prescris tratamentul; cei doi urmau a fi concediaţi. Marilyn îşi făcea şi două clisme pe zi – truc periculos de slăbire rapidă. (Doanld Spoto – „Marylin”)

Moara zvonurilor a continuat să macine din plin. Fiecare scriitor avea ca scop să tragă un tun literar şi să câştige bani. Au existat şi versiuni literare de coşmar, Marilyn sufocată cu perna de către preşedintele Statelor Unite, J.F. Kennedy. Există şi un roman fals “bazat pe fapte reale” despre dragostea dintre actriţă şi ultimul psihanalist Ralph Greenson care o făcuse dependent de el. Acest psiholog îi furnizase actriţei menajera care a publicat şi ea varianta ei nostalgică şi a dus în eroare cazul. (Michel Schneider – „Marilyn pe divan”)

Se împlinesc 52 de ani de moartea artistei. În toate cărţile, întâmplările din viaţa actriţei, detaliile expuse, coincid până la scena despre momentul morţii. Orice sinucigaş îşi pregăteşte minuţios scenariul morţii, are tentative de sinucidere şi lasă un bilet de adio. Marilyn n-a lăsat niciun bilet şi nu avea motive ca să se sinucidă.

În ultima săptămână a vieţii ei, Marilyn Monroe hotărâse să se căsătorească cu fostul ei soţ, DiMaggio, care, în final, i-a organizat funeraliile. Avea toate motivele să trăiască, în ciuda somniferelor, ce ameţeau nopţile de nesomn şi-i drogau viaţa. Semnase un contract pentru un salariu de 250.00o de dolari, pentru unul dintre filmele în care trebuia să joace: “Cum să devii milionar” şi „Viaţa lui Jean Harlow”.

Îmbufnată ca Mary Pickord, comparată cu Jeane Harlow

Marilyn_Monroe_-_publicityPovestea “copilul din flori” care vine pe lume la 1 iunie 1926 începe în copilăria plină de privaţiuni. Norma Jeane e dată în grijă de la două săptămâni şi creşte pe la mătuşi. Mătuşa Grace o obliga să se îmbufneze ca Mary Pickford și o asemăna cu actriţa Jeane Harlow.

Adolescenta superbă, cu părul blond-cenuşiu, un zâmbet cuceritor şi ochi albaştri-verzi strălucitori, disciplinată şi tăcută, este abuzată sexual de nişte veri; ajunge la orfelinat. “Întreaga lume părea atât de departe de mine… mă simţeam în afara ei şi nu-mi rămânea decât să-mi construiesc un joc al prefecătoriei”, va spune prin interviuri.

Are 16 ani, se lasă de şcoală, pentru că este măritată cu un băiat de prin vecini, James Doughtery: “Ne-am hotărât să ne căsătorim pentru ca ea să nu mai fie nevoită să ajungă iar în casa unor străini, dar eram îndrăgostiţi unul de celălalt.” Norma dorea să-şi găsească tatăl şi să devină actriţă de cinema. O căsnicie plictisitoare, urmată de un divorţ. Al doilea soţ, Joe DiMaggio, fusese un mare jucător de baseball din America, şi credea că mitul Marilyn se va stinge din viaţa publică, după căsătorie; dar n-a fost aşa.

În timpul filmărilor pentru “The seven Year Itch”, purta o rochie de vară simplă, albă, ale cărei poale s-au ridicat (datorită curentului de aer ce ieşea dintr-o gură de aerisire a metroului), lăsând la vedere chiloţii. Fotografiile au apărut prin ziare, în întreaga lume, alături de poveşti spumoase.

După o ceartă acasă (soldată cu nişte echimoze pe faţă şi altele pe umeri), Marylin a completat cererea de divorţ. Despre ultimul soţ, dramaturgul Arthur Miller, spunea: „N-am putut fi gospodina de tip italian pe care şi-a dorit-o. L-am luat de bărbat din compasiune; părea atât de singuratic şi de timid.” Fiecare dintre soţi şi-a dorit o gospodină docilă şi înfloritoare, în nici un caz o vedetă de cinema.

Cameleonică în faţa aparatului de filmat

Când îşi începe cariera de fotomodel se vopseşte blondă, simte mirosul îmbătător al succesului. Încheie contract cu Twenth Century Fox, iar numele ei de actriţă devine în acte Marilyn Monroe. Visurilor ei din copilărie de a deveni actriţa frumoasă şi cunoscută cedau dorinţei de a deveni celebra vedetă de la Hollywood. “Avea o frumuseţe fantastică la fel ca Gloria Swanson şi radia farmec din fiecare bucăţică de peliculă, ca Jeane Harlow”, spunea fotograful Leon Shamroy despre Marilyn. Era strălucitoare şi cameleonică în faţa aparatului de filmat sau de fotografiat. În faţa camerei de luat vederi sau în faţa publicului, se petrecea o transformare bruscă: sânii i se avântau, abdomenul i se retrăgea, bazinul devenea articulat, iar faţa i se lumina zâmbitoare. Fotografii obţineau imaginea unei fiinţei aproape ireale, dar pline de senzualitate.

Din 1947 până în 1954 a apărut în 24 producţii cinematografice, iar în următorii 8 ani, numai în 5. În aceşti ani, suferă de insomnie, vizitează un psiholog, începe să înghită somnifere cu şampanie pentru a le mări efectul. Ducea povara fricii, a timidităţii, a nesiguranţei şi a indispoziţiilor lunare provocate de o menstruaţie dureroasă.

Se refugia în somn. Când se trezea, se simţea încorsetată să îmbrace imaginea de “Marylin Monroe” – fiinţa enigmatică, disponibilă sexual, populară, la care se ajungea uşor. A recunoscut că popularitatea i se datora unei imagini pe care o ura. Poziţia de star nu era tocmai comodă pentru o femeie a cărei copilărie se confundase cu o adolescentă construită din visuri şi aspiraţii de vedetă, intrând apoi într-un mariaj pentru care nu era pregătită. Prea puţini au observat, destul de târziu, flerul şi înclinaţia ei spre comedie, simţul umorului cu care era dotată (poate din cauza clişeului legat de blonde, şi a faptului că – multă vreme în cariera ei de vedetă de cinema – a trebuit să joace roluri de blonde prostuţe.

Marilyn Monroe și-a căutat liniştea în cărţi şi muzică clasică, şi-a exteriorizat energiile în poezii, şi-a transformat sentimentele în filme.

Marilyn Monroe luase câteva lecţii cu Michael Chekhov, dar nu era de ajuns. Îl cunoaşte pe Lee Strasberg şi se înscrie la şcoala lui, unde devine colegă cu Marlon Brandon, Schelly Winters, James Dean, Tom Ewell şi mulţi alţii. Ajunge printre primii în clasă şi nu lipsește de la cursuri. Profesorul avea răbdare cu ea, o compara cu Marlon Brandon care luase un Oscar. „Strasberg era un bărbat scund, slab şi sever. Lee era idolatrizat la Studio”, îşi aminteşte regizorul de film Elia Kazan – „În Marylin el găsise victima devotată, perfectă. Prin metoda sa, datoria unui actor nu era să imite, cât să reproducă realitatea, folosind «amintirile emoţionale» sau «memoria afectivă».”

Destinul nu se joacă cu imaginile

Pentru a acţiona în societate nu este nevoie de o sută de motivaţii: dragoste, interes, ură, onoare, bani… Ajunge una singură: disimularea a ceea ce eşti, teama de a nu fi nimic. Pentru că angoasa sexuală e nimic faţă de angoasa de statut – teama de a nu fi recunoscut de societatea în care trăieşti, oricare ar fi ea.

S-au scris sute de cărţi despre această femeie; ultimele ei cuvinte înregistrate de microfoanele din casă s-au şters sau au fost distruse. Dosarul morţii ei era clasat în fişierele de la FBI la “strict confidenţial”. Cele două puteri, cea politică şi cea psihanalitică, puteri care şi-au pus amprenta pe ultimele luni din viaţa lui Marilyn, au dorit să şteargă din arhive tot ce le privea.

Din astrogramele personale se vede cum între Marilyn şi fraţii Kennedy n-au fost doar nişte întâlniri întâmplătoare, ci o relaţie sentimentală. În 1959, Frank Sinatra o solicită să participle la Campania prezindenţială a lui John F. Kennedy; actriţa donează 25 000 de dolari, iar Peter Lawfosrd, cumnatul viitorului preşedinte o invită la vila lui de pe plaja Malibu cu scopul de a-l cunoaşte.

Relaţia lor nu începe atunci. După ce devine preşedinte al Statelor Unite, cu o soţie elegantă şi rece ca o statuie (dar care se bucura de o simpatie publică), ca să-şi aline durerea de spate şi apetitul sexual exacerbat, John îi cere cumnatului său, actor cunoscut, să le facilizeze întrevederea. Urmează o relaţie secretă şi de scurtă durată.

Fratele preşedintelui, Robert Kennedy, procurorul general al SUA de atunci, trăieşte aceeaşi pasiune nebună faţă de actriţă (deși era căsătorit, cu şase copii). După aceste episoade sentimentale se caută un alibi: se hotărăşte ca actriţa să fie eliminată, lucru care se şi întâmplă în noaptea de 4 spre 5 august 1962. Marilyn ştia destule lucruri periculoase pentru imaginea fraţilor Kennedy pe care le consemnase într-un jurnal. Avea destulă popularitate, ameninţase că va vorbi…

Ultimul interviu, în Revista LIFE

  • „Voi nu ştiţi cum e să ai tot ceea ce am eu şi să nu fii iubită şi nici să nu cunoşti fericirea. Eu am vrut de la viaţă doar să fiu drăguţă cu oamenii şi oamenii să fie drăguţi cu mine. E un schimb echitabil. În plus, sunt femeie. Vreau să fiu iubită de un bărbat, din adâncul inimii lui, aşa cum l-aş iubi eu pe el. Am încercat, dar acest vis nu s-a realizat încă.”
  • „Adevărata frumuseţe şi feminitatea nu pot fi create artificial şi n-au vârstă. Strălucirea poate fi fabricată. Faima e, în mod cert, o cauză pentru o fericire temporară şi parţială. Nu e o dietă zilnică, şi îţi umple viaţa. Te încălzeşte puţin, dar această senzaţie e doar temporară. Când eşti faimos, fiecare week-end este exagerat. Faima va trece şi… adio, faimă, te-am avut! Am ştiut întotdeauna că e nestatornică. Eu am experimentat aşa ceva, dar nu e ea sursa mea de hrană.”
  • „Plină de succes, fericită şi la timp – acestea sunt clişeele americane standard. Eu nu vreau să întârzii, dar adeseori mi se întâmplă şi asta spre regretul meu. Adeseori întârzii pentru că pregătesc acasă o scenă. Când vine lumea să mă vadă, sus, pe ecran, nimeni nu ştie că am întârziat. Iar până în acea clipă, cei de la studio au şi uitat totul, pentru că fac bani. În fine… pentru cei care mă aşteaptă pot să le spun că eu am aşteptat toată viaţa.”
  • „Un sex-simbol devine un lucru, iar eu urăsc să fiu un lucru. Te amesteci mereu în inconştientul oamenilor. E drăguţ să fii inclus în fanteziile lor, dar îţi place să fii acceptată de dragul tău. Eu nu mă privesc ca pe o persoană accesibilă, dar sunt convinsă că o groază de lume are această părere.”
  • „Lumea are nevoie de un sentiment de solidaritate. În definitiv, cu toţii suntem fraţi. Asta include stele de cinema, muncitori, negri, evrei, arabi, toată lumea. Chestiunea asta mă munceşte şi vreau să o pricep cel mai bine.” (Marilyn Monroe oferea bani mulţi cunoscuţilor şi necunoscuţilor, celor ce aveau necazuri şi nu dorea ca presa să afle, nici să i se facă publicitate pe seama actelor caritabile pe care le făcea. Unui electrician de platou îi murise nevasta, iar actriţa i-a donat o mie de dolari. )
  • “Vreau să fiu o actriţă şi o artistă integră. Aşa cum am mai spus o dată, nu-mi pasă de bani. Vreau numai să fiu minunată.”

Nimic nu este întâmplător pe lumea asta. Moartea „misterioasă” a actriţei Marilyn Monroe a atras, la diferenţă de ani, şi moartea celorlalţi. Un an mai târziu, John F. Kennedy a fost asasinat în Dallas, la 22 noiembrie 1963. Robert F. Kennedy a fost asasinat la Los Angeles, la 5 iunie 1968.

SURSA: Citiți în Ziarul Metropolis

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: