Poveste trista…


dark-angel-21114Privea pe furis din banca lui situata mai in spate.Era fascinat de fiecare zambet, fiecare hohot de ras.Nici nu-i pasa ca vorbea cu alt baiat.Ii era de ajuns sa-si imagineze ca rade la glumele lui, ca lui ii zambeste.O iubea.O iubea de cand daduse cu ochii de ea acum cateva luni, mutandu-se din alt oras.
Cand il auzise pe tatal sau spunandu-i ca se vor muta, se infuriase, considerase ca e nedrept, ca nu avea nici un drept sa-l smulga de langa prietenii lui de-o viata.Incetase sa mai vorbeasca cu el.Se adancise si mai mult in sine, cum o facuse si atunci cand mama lui murise intr-un accident de masina acum doi ani.Insa de cand o vazuse pe ea, totul se schimbase.Tatal lui fu surprins intr-o zi cand ii zambi fiului sau si acesta ii returna zambetul.Isi facuse prieteni noi la scoala, si totul mergea struna.
Doar ca nu avusese inca curajul de a-i vorbi.De fiecare data cand se gandea la o asemenea situatie, ingheta.Cateva saptamani mai devreme, in timpul unei ore, providenta facuse in asa fel incat se gasira unul langa altul.El abia se abtinea sa nu se uite constant la parul ei de un blond stralucitor, sau la ochii care-i produceau un gol in stomac de fiecare data cand ii zarea.In timpul orei respective, ea ii surprinsese o privire, si ii zambise.In momentul acela ar fi trebuit sa se simta cel mai fericit om din lume.Insa el simtise doar panica.Un aflux de temeri legate de ce s-ar putea intampla daca fie ii zambea si el sau doar deschidea o conversatie.Nu facuse decat sa se holbeze la ea cu o privire tampa, pana cand ea isi intorsese capul, jenata.
Momentul acela ii spulberase toate sperantele.Acum ea probabil il considera un ciudat cu care nu ar fi vrut sa aiba de-a face.Insa el se simtea totusi fericit atat timp cat o putea privi in voie, cat se putea bucura de prezenta ei, chiar daca distanta.
In fiecare zi dupa ore o conducea acasa, nevazut.O urmarea in rutina ei zilnica.Fata avea intotdeauna acelasi traseu.Prin parc, unde se oprea cateva minute in fata terenului de joaca si zambea la copiii care se zbenguiau in nisip.Un mic ocol pe o strada unde-i placeau gradinile caselor micute, staruind cu privirea mai ales pe trandafirii roz din curtea profesoarei lor de italiana.Si, o data la cateva zile, o oprire la farmacie, pentru a lua medicamentele mamei sale, bolnave.
Stia ca a o urmari nu era ceva ce o persoana sanatoasa ar face.Dar era singurul mod in care putea fi aproape de ea.Si asta era tot ceea ce conta.Invatase demult sa se faca nevazut in multime, sau sa se ascunda dupa vreun gard cand ea se uita in urma intrebatoare.Trecerile de pietoni constituiau locul unde se putea apropia cel mai mult de ea in drumul spre casa.In multimea de oameni el era de neobservat.
Si ziua aceasta nu era deloc diferita.O vazu zambind copiilor asa cum ar fi vrut sa-i fi zambit si lui.O urmari pana in fata tufisurilor de trandafiri, trandafiri pe care de multe ori el i-i oferea in visele sale, pentru a primi un sarut, un sarut pentru obtinerea caruia si-ar fi dat un brat.La trecerea de pietoni, asteptand ca semaforul sa se schimbe, ii admira parul care-i cadea pe umeri, cate o suvita fiind zburata de adierea vantului, si-si imagina ca-i mangaie parul.
Adancit in visare abia observa cum ea puse piciorul pe trecere inaintea celorlalti, cu cateva secunde inainte ca semaforul sa-si schimbe culoarea.Asa facea de fiecare data.Nici nu se mai uita dupa masini, convinsa ca toate se oprisera.Ochii lui insa descoperira un camion care venea cu viteza, si nu dadea semne ca ar fi avut de gand sa opreasca.Fara a se gandi prea mult, stiind ca ceilalti sunt multe prea preocupati de lucrurile marunte care le treceau prin cap, ii imbranci pe cei din fata lui si se arunca asupra fetei cu toata forta lui.
Nu simti aproape de loc cand camionul il lovi din plin si ateriza pe asfaltul rece cu aproape toate oasele din corp zdrobite.Din pozitia sa contorsionata o putea vedea pe ea, in siguranta, doar cu cateva julituri pe brate.Zambi, si deodata o vazu alergand spre el.Nu-si mai putu tine ochii deschisi, dar inainte de a muri, simti umezeala buzelor ei pe fruntea sa.Si cu un ultim efort, gura-i insangerata schita un zambet.
Era fericit… :- <   el a fost ingerul ei din intuneric…

Trimite mai departe  https://giulia21.wordpress.com/2009/11/09/poveste-trista/

 

1 comentariu (+add yours?)

  1. symonycka
    Dec 18, 2009 @ 22:20:44

    sooper…mi.au dat lacrimile la sfarshit…:-<

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: